Ingrediente (pentru 6 persoane):
- 1 pachet aluat fraged (de tarta),
- 500 g spanac congelat (intreg),
- 75 g seminte de pin,
- 75 g stafide,
- 250 g mozarella (sau telemea moale de vaca),
- 2 oua,
- 200 ml smantana groasa,
- 1 varf de cutit nucsoara rasa,
- sare,
- piper.
Mod de preparare:
Incingeti cuptorul la 180 grade Celsius, imbracati forma de tarta cu aluat si intepati aluatul cu o furculita (pe fundul formei). Puneti spanacul intr-o cratita pe foc mic, sa se dezghete. Intre timp, prajiti cateva minute semintele de pin – fara grasime – si lasati-le sa se raceasca pe hartie absorbanta. Taiati branza lamele, stoarceti spanacul cat mai bine intre palme si tocati-l, mai mare, cu un cutit si puneti-l intr-un castron, impreuna cu stafidele si cu jumatate din cantitatea de smantana. Adaugati sare, piper si nucsoara rasa si amestecati-le bine. Intindeti spanacul peste aluatul din tava, asezati deasupra lamelele de branza si turnati peste ele ouale batute cu smantana ramasa. Dati tarta la cuptor, lasati-o sa se coaca 30 de minute si serviti-o calda, dupa ce ati presarat peste ea semintele de pin.