Ingrediente:
- 3-4 dovlecei mijlocii,
- 3 linguri de unt (netopit),
- 3 linguri de faina,
- 3 oua,
- 3 linguri de telemea rasa,
- o ceasca de lapte,
- 2 linguri de smintina.
Mod de preparare:
Radeti dovleceii de coaja, taiati-i in felii pe lat si puneti-i la fiert cu apa putina. Separat pregatiti un sos alb din: unt, faina, lapte si smintina, pe care il clocotiti 10 minute. Luati apoi vasul de pe foc si, cind s-a racit, puneti telemeaua rasa, pe rind, galbenusurile, apoi albusurile batute spuma tare. Potriviti de sare, scurgeti dovleceii de apa, pasati-i si amestecati-i cu sosul pregatit. Puneti totul intr-o tava unsa si dati la cuptor. Cind sufleul este frumos crescut si rumen, este gata. Presarati compozitia cu putin cascaval ras.