- 200 g unt
- o cana de faina
- 2 cani de zahar pudra
- 4 oua
- o cana de migdale dulci
- un pliculet de zahar vanilat
- o sticluta de esenta de rom
Se freaca untul cu un sfert din cantitatea de zahar pudra, cu zaharul vanilat si cu cateva migdale pisate, incorporand apoi galbenusurile si faina, putin cate putin. Se framanta si se intinde o foaie groasa cat degetul mic, din care se taie forme rotunde, cu gura unui paharut. Restul de zahar se amesteca bine cu albusurile batute spuma si cu migdalele ramase, obtinand o crema care se intinde peste cerculetele de aluat. Se asaza intr-o tava unsa cu unt si se dau la cuptor, la foc viu, pana se rumenesc.