Treptat, echipamentele cu ultrasunete au suferit o dezvoltare tehnologica majora, începând cu jurnalul Doppler sau introducerea armonicelor, pâna la utilizarea recenta a contrastului intravenos si, bineînteles, a elastografiei.
Primul echipament a fost lansat în 2003, aparând ulterior numeroase sisteme similare, care au fost lansate diferite companii comerciale, care au fost încorporate progresiv în echipamentele cu ultrasunete.
Rezultatele au demonstrat ca aceasta tehnica este capabila sa diferentieze leziunile benigne de cele cu comportament malign.
Tehnica palparii în care rigiditatea tesuturilor este evaluata prin stoarcere este bine cunoscuta. În multe feluri, elastografia este o versiune avansata a palparii, oferind imagini si masuratori legate de rigiditate. O varietate de tehnici de elastografie au fost dezvoltate în laboratoarele de cercetare în ultimii 25 de ani.
Conditiile patologice, cum ar fi inflamatia si tumorile, pot modifica elasticitatea tesuturilor. Prin urmare, masuratorile in vivo ale elasticitatii diferitelor tesuturi pot fi teste neinvazive valoroase pentru diagnosticarea si gestionarea diferitelor conditii patologice.
Cu toate acestea, doar un numar limitat de studii au fost efectuate pentru a evalua elasticitatea diferitelor tesuturi.
Tehnica
Aceasta tehnica cuantifica elasticitatea (rigiditatea) in vivo si în timp real, de la deplasarea relativa a tesutului atunci când este supus unei comprese externe.
Elasticitatea scade în acele leziuni mai rigide si aceasta caracteristica poate fi utilizata ca instrument auxiliar în diagnosticul cancerului de sân, deoarece stim ca leziunile maligne au o elasticitate mai mica si o rezistenta mai mare la deplasare, comparativ cu leziunile benigne.
Bazele stiintifice
Pentru a întelege elastografia, este esential sa stim cum se masoara elasticitatea unui element, în acest caz tesutul mamar. Rezultatul raportului de compresie efectuat la un tesut si deformarea obtinuta este, prin urmare, ceea ce se numeste elasticitate sau modulul lui Young. Acest comportament a fost studiat de Thomas Young în secolul al XIX-lea, însa conceptul a fost dezvoltat în 1727 de Leonard Euler.
Putem distinge doua tipuri de elastografie
Elastografie de compresie si elastografie „unda de forfecare” (SWE).
Compresia elastografica (tulpina) produce o imagine bazata pe deplasarea tesutului dintr-o sursa externa, iar miscarea tesutului arata directia propagarii fasciculului. Aceasta tehnica permite o evaluare calitativa a leziunii. Cu elastografia cu ultrasunete în timp real, proprietatile fizice ale tesuturilor moi sunt dezvaluite prin caracterizarea diferentelor de rigiditate dintre regiunea de interes si tesutul înconjurator pe baza deformarii indusa mecanic a structurilor în timpul scanarii.
Receptionarea datelor si interpretarea imaginilor de elasticitate depind în mare masura de experienta examinatorului si s-a constatat o variabilitate semnificativa între observatori.
Tehnica pentru obtinerea imaginilor optime variaza în functie de algoritmul utilizat de producatorul sistemului de ultrasunete.
Monitorizarea imaginii în modul B pentru a confirma leziunea este deplasata doar în profunzime în timpul scanarii si în caz contrar deplasarea în câmpul vizual (FOV) va permite imagini optime. Cu tehnica de deplasare, nu se poate supraveghea sânul; scanarea trebuie facuta într-o singura pozitie stationara.
Dispozitivele moderne permit elasticitatea combinata si evaluarea 2D în timp real a tesuturilor sau leziunilor, utilizând aceeasi sonda ca imagistica cu ultrasunete conventionala.
Comparatia dintre datele pre si postcompresie, este dificila cu aceasta tehnica si este posibil sa se mareasca stresul în timpul procesului de compresie.
Spre deosebire de elastografia de deformare, SWE utilizeaza un impuls de forta de radiatie acustica creat de un fascicul de ultrasunete focalizat, care permite masurarea vitezei de propagare a undelor de forfecare din tesut pentru a cuantifica local rigiditatea acestuia în kilopascali sau m / s.
Deoarece viteza sunetului prin tesuturi este dependenta de „rigiditatea” acestor tesuturi, se poate obtine o valoare cantitativa a rigiditatii, viteza de unda de forfecare este proportionala cu rigiditatea.
S-a raportat ca aceasta tehnica este foarte potrivita pentru evaluarea caracteristicilor elastografice ale leziunilor mamare la nivelul observatorilor si între observatori, spre deosebire de elastografia tulpinilor.
Propagarea SW este limitata în adâncime, daca o leziune este mai adânca de 3-4 cm sau este foarte superficiala, este posibil sa nu se obtina un rezultat fiabil. Repozitionarea pacientului pentru a face leziunea mai accesibila poate ajuta în unele cazuri.
De asemenea, sânii foarte fibrosi, cu absenta tesutului adipos, pot complica rezultatele. Cu toate acestea, uneori, compresia aplicata poate fi excesiva si putem observa o rigiditate artificiala care este vazuta codificata în culoare galbena sau rosie, în general iradiata de pe suprafata pielii.
Pentru realizarea acestui articol am revizuit mai multe studii care cred ca au fost determinante pentru validarea acestei tehnici cu ultrasunete. Cu SWE, o masura cantitativa a rigiditatii leziunii este obtinuta fie într-un FOV, fie pixel cu pixel, utilizând o harta color.
Conform unui studiu recent, o valoare de 50kPa sau mai mare este indicativa a unei leziuni maligne, în timp ce o valoare mai mica de 50kPa este indicativa a unei leziuni benigne.
Daca medical dumneavoastra generalist v-a recomandat o elastografie Cluj 2021, va invitam sa apelati la clinica MedImages.
