Tuica, palinca, horinca sau rachie sunt denumiri binecunoscute si reprezinta o bautura alcoolica prin excelenta traditional romaneasca.
Denumirile primite sunt pentru diferite zine ale tarii dar in esenta, cu mici exceptii procesul de fabricare este identic.
Tuica reprezinta un simbol in Ardeal, si prima atestare o are in jurul anul 1386 la Bistrita. Diferenta dintre tuica si palinca este materia prima din care acestea sunt obtinute. Tuica se face exculsiv din prune, in timp ce palinca din multe alte fructe sau cereale.
Calitatile terapeutice ale traditionalei tuici ardelenesti a ajuns si peste hotare.
Un studiu american afirma ca tuica, atunci cand este consumata in cantitati moderate, protejeaza inima si trateaza anumite afectiuni stomacale datorita prezentei unei enzime care are rolul de a reduce depunerile de colesterol de pe arterele care transporta sangele catre inima.
Un alt studiu, desfasurat in Germania a descoperit in componenta bauturii sapte feluri de substante care hranesc celulele rosii si cresc considerabil frecventa de producere a hemoglobinei.
Totodata, consumul a 30 de ml de tuica pe zi regleaza functiile hepatice si favorizeaza absortia nutrientilor din alimente.
Aceste lucruri nu incurajeaza consumul de alcool la scara larga, ci se refera la consumul unei cantitati mici ca si medicament si nicidecum in exces.
Consumata inainte de masa si in cantitati foarte mici se pare ca tuica are un efect benefic asupra organismului, impreuna cu mancaruri grase se pare ca topeste grasimile care se pot depune pe vase, avand un efect benefic asupra digestiei si a metabolizarii grasimilor.
In unele zone ale tarii, pe timp de iarna tuica este consumata fiarta, sau incalzita tocmai pentru a pune sangele in miscare dar si pentru a activa unele functii biliare sau hepatice si chiar in constipatie.
Din cele mai vechi tipuri, tuica autentica a fost facuta la casele taranilor, care se adunau la cel care detinea un cazan de tuica.
Procesul de fabricare incepe la sfarsitul verii, inceputul toamnei prin culegerea prunelor.
In general prunele se tin in butoaie de lemn, pentru ca cele de plastic schimba intr-o oarecare masura gustul. Peste ele se adauaga o cantitate de zahar pentru a intra in fermentatie.
In vremurile trecute, se adauga in loc de zahar dulceata sau miere veche.
Fermentarea fructelor este declansata de microorganisme cunoscute sub denumirea de drojdii sau levuri.
Durata fementatie este influentata de tipul vaselor si modul de prelucrare al fructelor.
Borhotul rezultat trebuie supus imediat distilarii, in caz contrar isi va pierde calitatile.
Distilarea se realizaeaza in recipiente rezistente pe care le intalnim sub diverse denumiri si tipuri: alambic, cazan sau instalatie de distilare.
In gneral sunt utilizate cazane tuica clasice.
Acest aparat trebuie sa fie unul de calitate pentru ca altfel gustul autentic se poate schimba.
Dava vei intreba orice batran, iti va spune ca cel mai bun cazan de tuica este unul realizat din cupru.
Fiertura de prune care a fermentat in butoi se pune intr – un cazan, un mecanism destul de complicat pentru multe persoane. Acesta este fabricat fie din inox, fie din cupru.
Cu cat distilarea se face mai rapid cu atat calitatea distilatelor este mai buna.
Niciodata nu se va obtine in urma distilarii cantitatea egala de tuica cu a borhotului.
De exemplu din aproximativ 200 de litri de borhot se vor obtine in jur de 50 de litri de tuica.
Focul facut cu lemne este mult mai indicat decat focul facut cu arzator cu gaz in cazul fierberii datorita gustului unic pe care il va avea tuica si a consistentei primite.
Se spune ca focul trebuie inceput cu flacara mare apoi intretinut. La inceput se foloseste lemn de brad iar mai apoi cand focul va trebui sa fie tinut constant se va folosi lemn de esenta tare.
Tuica se pastreaza cel mai bine in butoaie de lemn din esenta nobila, dud, salcam sau stejar. In acest fel tuica va primi si o aroma deosebita de stejar si o culoare aurie. In acest fel se poate tine un an, apoi se poate depozita in recipiente de sticla inchise cu dop de pluta.
Cu cat tuica sta mai mult in butoiul de lemn cu atat calitatea sa creste si la fel valoarea acesteia.
O tuica veche de peste zece ani are probabil o valoare de zece ori mai mare!
