Cimitirele braziliene si modul in care erau ingropati decedatii traditional
Una dintre cele mai vechi practici culturale si sociologice despre care stim este ascunderea mortilor pentru a-i proteja pe cei vii de descompunerea cadavrului. Indiferent daca este ingropat, sau ars, imbalsamat sau expus la aer pe inaltimile muntelui, daca este depus in paraie sau in rauri, daca este expus vizitatorilor, acasa sau in pompe funebre, in camera de inmormantare sau virtuala, cadavrul este elementul primar si decisiv care ghideaza riturile funerare, de la primele inregistrari si marturii ale istoriei.
De fapt, desi societatea va actiona si se va exprima dupa moarte in forme ritualizate, este chiar corpul mortilor cel care este obiectul de discutie. Funerare.ro Sector 6 prezinta mai multe despre serviciile funerare din Brazilia.
Societatile occidentale au cautat intotdeauna sa pastreze sau sa salveze ramasitele mortilor, fie prin construirea de morminte monumentale, ca in unele civilizatii din trecut, fie in cimitire vechi, fie in versiunile contemporane, gradini si cimitirele verticale unde doar numele raposatului ramane pentru identificarea locului de inmormantare. In prezent, cand cadavrul este incinerat si cenusa aruncata in aer (totusi, o forma de exprimare mai putin conventionala), ramasitele mortilor sunt confirmate doar pentru a gestiona amintirile afective; un mormant nu mai este locul specific pentru inscriptia trupului.
Serviciile funerare si formele de inmormantare s-au schimbat, de asemenea, in timp ce au urmat semnificatia acordata relatiilor pe care le au cei vii cu mortii lor. A muri intr-o camera inconjurat de familie, in acelasi mod in care te-ai nascut si in aceeasi casa, nu mai este obisnuit in majoritatea societatilor occidentale contemporane.
Acum este de preferat varianta in care decedatii sunt tinuti in capele, in afara vederii in clinici si spitale. In asa-numitele societati traditionale a existat o mai mare apropiere si familiaritate sociala cu moartea, sporita de diverse activitati simbolice care au favorizat reaparitia formelor ritualizate si furnizarea a ceea ce Marcel Mauss a denumit „expresia obligatorie a sentimentelor”.
Drama contemporana a mortii, cu riturile si locurile sale de inmormantare, confera din ce in ce mai mult protocolului un caracter sumbru de falsitate si disimulare, in care mortul este privat de moartea sa si familia sa de doliu. Si ce sa spunem despre ramasitele mortilor si mormintele care in trecut au jucat un rol important in configuratia spatiului ritual care dispar?
Noile spatii ale cimitirelor par sa reflecte un alt tip de realitate: suprafete inierbate cu gradini care seamana cu imaginea Edenului si a primaverii sale vesnice, parcuri tematice spectaculoase care ofera spatiului mortilor un semn neechivoc de kitsch funerar de inalta tehnologie, cladiri luxoase, cavouri ridicate care adapostesc locul de inmormantare al individului in timp ce sunt echipate cu cele mai noi resurse tehnologice pentru confortul si bunastarea familiei, confundandu-se adesea cu cladiri reale de apartamente sau hoteluri de lux in aspectul lor.
Exista un element comun: nicio referire explicita la moarte sau la morti. Preocuparea pentru spatiu, in primul rand, este de a-l face sa contrazica ceea ce intentioneaza sa ofere: inmormantari si incinerari. In loc de dovezile alegorice gasite in cimitirele antice ale secolului al XIX-lea, ceea ce propun noile spatii funerare este de a dilua orice urma de moarte.
Cu cat moartea este mai putin evidenta, cu cat este mai indepartata ideea mortii, cu atat este mai refuzata, cu atat mai slaba, negand unicitatea si maretia atractiei sale, dorinta este de a asigura si a sterge marea pedeapsa a mortii.
Atat practicile de inmormantare (dezvoltate sub diferite morfologii ale mormantului), cat si epitafurile (ornamentele si reprezentarile statuare), dezvaluie elemente de organizare sociala si reprezinta lumea si oamenii ei.
Cand este citita corect, modelarea mormintelor funerare traduce nu numai acomodarile si echilibrele, ci si tensiunile si schimbarile care actioneaza in contextul unui anumit grup sau al corpului social mai larg si este, de asemenea, capabila sa dezvaluie influenta actelor institutionale si comportamente sociale si morale variate.
In trecut, mortii erau obiectul de interes si ingrijire speciala, acum cei deceati, sunt uitati si ignorati, acesta, in sine, este un important dispozitiv euristic pentru intelegerea dinamicii sociale discutate aici.
In aceste morminte, principalele caracteristici sunt conservarea ramasitelor mortilor, intruchipate in cladirile magnifice, decorate cu reprezentari statutare si alte elemente de recuzita.
Prezenta mormintelor monumentale este afirmarea suprema a unui spatiu oficial si simbolic in cimitirul detinut de anumite segmente burgheze ale societatii braziliene, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, care si-au revendicat prin clasele lor singularitati prin restabilirea legaturilor familiale si ulterior, in primele decenii ale secolului al XX-lea, o individualizare progresiva pentru membrii sai in „morminte personalizate.
Astfel incat, cand au inceput sa apara primele cimitire braziliene din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, se observa un interes crescand din partea unor familii de a construi mormantul familiei, de a instala descendentul direct si de a perpetua lantul generational.
