Ingrediente:
1 kg cartofi, 250 g ficat de vita sau de vitel, 1 ceapa, sare, piper negru, 1 ou, lapte, ulei.
Se curata cartofii, se spala si se pun la fiert fiind atenti sa nu fiarba prea mult. Se scot cartofii din apa si se taie pe din doua in lungime. Cu o lingurita se scobeste miezul care se paseaza. Ficatul se spala bine si se da prin masina de tocat carnea. Ceapa se curata, se spala, se taie marunt si se prajeste in putin ulei. Peste ceapa se adauga ficatul si pireul de cartofi. Se mai prajeste totul cateva minute, se ia de pe foc si se adauga piperul si oul. Se amesteca bine. Compozitia obtinuta se pune in cartofii scobiti. Cartofii astfel umpluti se pun intr-o tava unsa ceva mai adanca. Se toarna laptele in tava si pe fiecare cartof se pune putin unt sau untura. Se coc cartofii pana cand devin bruni.