Ingrediente:
- muschi din carnea dorita,
- untdelemn,
- sare.
Mod de preparare:
De la porc se intrebuinteaza pentru gratar tot muschiul de o parte si de alta a coloanei vertebrale, pina sus la ceafa; este carnea cea mai frageda, cu musculatura cea mai moale. Carnea se taie in felii de 2-3 cm grosime. Se lasa feliile asa groase, nu se bat cu ciocanul; se trec prin untdelemn, pus pe-o farfurie, sau se ung cu o pensula, mai ales cele care nu au grasime intre fibrele de carne, se asaza nesarate pe gratarul incins, si se frig. Friptura se serveste pe masura ce este gata, cu bucatele de unt si felii de lamiie, sau cu mujdei de usturoi; nu se asteapta pina cind se frig toate bucatile deoarece isi pierd savoarea si aroma. Muschiuletii de porc se taie, pe grosime, in felii de 3-4 cm grosime care se apasa, apoi cu pumnul ca sa se niveleze, se trec prin untdelemn si se asaza pe gratar, unde se lasa pina cind se rumenesc pe ambele parti, cca 15 minute. De la vaca si vitel, de asemenea, se intrebuinteaza pentru gratar muschii din ambele parti ale coloanei vertebrale care, apoi, se taie in felii de 2-3 cm grosime impreuna cu vertebra respectiva. Partea cu coaste formeaza antricoatele, iar partea fara coaste formeaza vrabioarele care se vor taia in felii de 2-3 cm grosime. Este indicat sa fie transate de catre macelar atit cotletele de porc, cit si antricoatele sau vrabioarele de vita, deoarece osul este mai greu de taiat; carnea se frige impreuna cu osul, pentru a-si mentine mai bine forma (sa nu se stringa). Muschii de bovine tinere sau mature care se afla in regiunea rinichilor, linga coloana vertebrala, de asemenea, sint foarte adecvati pentru gratar. Din muschiul de vita se prepara biftecul. Carnea se taie transversal, pe fibre, in felii de 5-6 cm grosime care, apoi, se preseaza putin cu pumnul, ca sa se niveleze si sa ramina de cca 3 cm grosime. Feliile se trec bine prin untdelemn, se asaza pe gratarul incins, nesarate, se frig cite 5-6 minute pe fiecare parte, daca muschiul este proaspat, pentru ca mijlocul sa ramina mai putin fript. Se pot frige chiar si mai putin timp, daca se doreste ca mijlocul sa fie in singe. Se servesc cu bucatele de unt, trecute prin patrunjel taiat marunt si cu felii de lamiie. De la miel tinar de 3-5 kg, se preteaza pentru gratar partea mai carnoasa, fara prea multe pielite. Se taie in bucati de marime potrivita, nu mai groase de 2-3 cm, se trec prin untdelemn, se asaza pe gratarul incins si se rumenesc pe ambele parti. Se servesc imediat, pe masura ce este gata, altfel carnea se intareste, isi pierde savoarea si aroma. Pentru aroma, friptura, asezata pe farfurie, se stropeste dupa gust, cu mujdei de usturoi sau cu apa putin sarata, in care s-a farimitat putin cimbru, sau cu unt aromat.