Definitie: Califatul Abbasid
O dinastie islamica infiintata in 750, cand a inlocuit Califatul Omeiad. Cu sediul initial in Mesopotamia (Abbasizii au fondat Bagdad in 762), a ramas dominanta in lumea islamica pana la mijlocul secolului al X-lea. Arta si arhitectura abbasida se caracterizeaza prin influente persane, orientale si arabe.
Abbasizii în istoria islamică
In istoria islamica, Abbasid a fost numele dinastic dat in general califelor din Bagdad, a doua dintre cele doua mari dinastii sunnite ale imperiului musulman, care au rasturnat califele omeyyade. A preluat puterea in 758, cand in cele din urma i-a invins pe omayyadi in lupta si a inflorit timp de doua secole, dar a intrat incet in eclipsa odata cu ridicarea la putere a armatei turce pe care au creat-o, mamelucii. Autoritatea lor s-a incheiat in cele din urma in 1258, cand generalul mongol Hulagu Khan a devastat Bagdadul. In timp ce continuau sa pretinda autoritate in materie religioasa de la baza lor din Egipt, dinastia lor s-a prabusit.
Califii abbasizi si-au bazat oficial pretentia la califat pe descendenta lor din Abbas ibn Abd al-Muttalib (566-652 d.Hr.), unul dintre cei mai tineri unchi ai profetului Mahomed, in virtutea carui descendenta se considerau drept mostenitorii de drept ai Profetului spre deosebire de omeiazi. Acestia erau descendenti din Umayya si erau un clan separat de Mohamed in tribul Quraish.
Abassizii s-au deosebit, de asemenea, de omeiazi, atacand laicismul, caracterul lor moral si administratia lor in general. Abassizii au apelat, de asemenea, la musulmani non-arabi, cunoscuti sub numele de mawali, care au ramas in afara societatii de cultura araba bazata pe rudenie si, in cel mai bun caz, erau cetateni de clasa a II-a in cadrul imperiului Omeiad. Muhammad ibn ‘Ali, un stranepot al lui Abbas, a inceput sa faca campanie pentru intoarcerea puterii la familia profetului, Hasemitii, in Persia, in timpul domniei lui Umar al II-lea, Muhammad ibn Ali.
In timpul domniei lui Marwan al II-lea, aceasta opozitie a culminat cu rebeliunea lui Ibrahim Imam, al patrulea in descendenta din Abbas, care, sprijinit de provincia Khorasan, a obtinut succese considerabile, dar a fost capturat (747 d.Hr.) si a murit in inchisoare (ca unii detinuti, asasinat). Conflictul a fost preluat de fratele sau Abdallah, cunoscut sub numele de Abu al-‘Abbas as-Saffah, care, dupa o victorie decisiva pe raul Greater Zab (750), i-a zdrobit in cele din urma pe omeiazi si a fost proclamat calif.
Consolidare si schisme
Abasizii depindeau in mare masura de sprijinul persanilor in a-i nimici pe omeiazi. Succesorul lui Abu al-‘Abbas ‘, Mansur, a mutat capitala din Damasc in noul oras Bagdad si i-a intampinat pe musulmanii non-arabi la curtea lor. Chiar daca acest lucru a ajutat la integrarea culturilor arabe si persane, a instrainat multi dintre sustinatorii lor arabi, in special arabii khorosanieni care i-au sprijinit in luptele lor impotriva omeiazilor.
Aceste fisuri in sprijinul lor au dus la probleme imediate. Omeiazii, desi erau in afara puterii, nu au fost distrusi. Restabilindu-se in Spania) in 756, nu numai ca au declarat un califat rival, dar au sponsorizat o cultura maura care era dramatic diferita de fuziunea culturii arabe si persane sub Abassizi.
Abassizii s-au trezit, de asemenea, in contradictie cu siitii, dintre care multi le sustinusera razboiul impotriva omeiazilor, deoarece abassizii au pretins legitimitate prin legatura lor familiala cu Muhammed. Odata ajunsi la putere, Abassizii au imbratisat islamul sunnit si au respins orice sprijin pentru credintele siite. Acest lucru a condus la numeroase conflicte, care au culminat cu o revolta la Mecca in 786, urmata de varsarea de sange pe scara larga si fuga multor siiti in Maghreb, unde supravietuitorii au fondat regatul Idrisid. La scurt timp dupa aceea, berberii kharjiti au infiintat un stat independent in Africa de Nord in 801.
In acelasi timp, Abassizii s-au confruntat cu provocari mai aproape de casa. Imperiul Bizantin se lupta cu domnia lui Abassid in Siria si Anatolia. Fostii sustinatori ai Abassizilor s-au desprins pentru a crea un regat separat in jurul Khorosanului, in nordul Persiei. Harun al-Rashid (786-809) a marit lista necazurilor starnind Barmakidele, familia persana care a furnizat califatului administratori competenti, pentru o disputa personala.
Mamelucii
Confruntati cu aceste provocari din interior, abassizii au decis sa creeze o armata loiala numai califatului lor, extras in cea mai mare parte din sclavii turci, cunoscuti sub numele de mameluci, cu participarea unor slavi si berberi. Aceasta forta, creata in timpul domniei al-Ma’mun (813-833), si a fratelui si succesorului sau al-Mu’tasim (833-842), a impiedicat dezintegrarea ulterioara a imperiului.
Totusi, a dus, de asemenea, la eclipsa suprema a domniei lui Abassid. Crearea acestei armate straine si transferul capitalei al-Mu’tasim de la Bagdad la Samarra au creat o diviziune intre califat si popoarele pe care pretindeau ca le conduc. In plus, puterea mamelucilor a crescut constant pana cand al-Radi (934-941) a fost constrans sa predea majoritatea functiilor regale lui Mahommed bin Raik. In anii urmatori, Buyidii, care erau siiti, au preluat puterea asupra Bagdadului, conducand centrul Irakului mai mult de un secol inainte de a fi indepartati fortat de la putere de turcii Seljuq. In aceeasi perioada, Hamdanizii, o alta dinastie siita, au ajuns la putere in nordul Irakului, ducand la o expansiune extraordinara a influentei siite. In acest proces, califii Abbasid au devenit cobducatori doar cu numele si nimic mai mult.
Invatarea sub dinastia Abbasida
Domnia lui Harun al-Rashid (786 – 809) si a succesorilor sai au favorizat o epoca de mari realizari intelectuale. In mare parte, aceasta a fost rezultatul fortelor schismatice care au subminat regimul omeiad, care s-a bazat pe afirmarea superioritatii culturii arabe ca parte a pretentiei sale de legitimitate si pe primirea de catre Abbasizi a sprijinului musulmanilor non-arabi.
Un numar de ganditori si oameni de stiinta medievali care traiesc sub stapanirea islamica, multi dintre ei nemusulmani sau musulmani eretici, au jucat un rol in transmiterea cunostintelor grecesti, hinduse si alte pre-islamice catre Occidentul crestin. Au contribuit la cunoasterea lui Aristotel in Europa crestina. In plus, perioada a cunoscut recuperarea multor cunostinte matematice, geometrice si astronomice alexandrine, cum ar fi cea a lui Euclid si Claudius Ptolemeu, iar aceste metode matematice recuperate au fost ulterior imbunatatite si dezvoltate de catre alti carturari islamici, in special de Al-Biruni si Abu Nasr Mansur, despre care se crede ca au derivat mai intai regula cosinusului si a aplicat-o geometriei sferice.
Trei ganditori speculativi, persii al-Kindi, al-Farabi si Avicenna, au combinat aristotelianismul si neoplatonismul cu alte idei introduse prin islam.
Sfarsitul califatului
Hulagu Khan a demis Bagdadul (10 februarie 1258), provocand numeroase pierderi de vieti omenesti. Al-Musta’sim, ultimul califat abbasid din Bagdad, a fost apoi executat la 20 februarie 1258. Abbasizii au mentinut inca o slaba demonstratie de autoritate, limitata la chestiuni religioase, in Egipt sub mameluci, dar dinastia a disparut in cele din urma odata cu Motawakkil III, care a fost dus ca prizonier la Constantinopol de Selim I.
Califii Abbasizi din Bagdad
Abu’l Abbas As-Saffah (750-754), Al-Mansur (754-775), Al-Mahdi (775-785), Al-Hadi (785-786), Harun al-Rashid (786-809), Al-Amin (809-813), Al-Ma’mun (813-833), Al-Mu’tasim (833-842), Al-Wathiq (842-847), Al-Mutawakkil (847-861), Al-Muntasir (861-862), Al-Musta’in (862-866), Al-Mu’tazz (866-869), Al-Muhtadi (869-870), Al-Mu’tamid (870-892), Al-Mu’tadid (892-902), Al-Muktafi (902-908), Al-Muqtadir (908-932), Al-Qahir (932-934), Ar-Radi (934-940), Al-Muttaqi (940-944), Al-Mustakfi (944-946), Al-Muti (946-974), At-Ta’i (974-991), Al-Qadir (991-1031), Al-Qa’im (1031-1075), Al-Muqtadi (1075-1094), Al-Mustazhir (1094-1118), Al-Mustarshid (1118-1135), Ar-Rashid (1135-1136), Al-Muqtafi (1136-1160), Al-Mustanjid (1160-1170), Al-Mustadi (1170-1180), An-Nasir (1180-1225) Az-Zahir (1225-1226), Al-Mustansir (1226-1242), Al-Musta’sim (1242-1258).
Califi Abbasizi din Cairo
Al-Mustansir (1261), Al-Hakim I (1262-1302), Al-Mustakfi I (1302-1340), Al-Wathiq I (1340-1341), Al-Hakim II (1341-1352), Al-Mu’tadid I (1352-1362), Al-Mutawakkil I (1362-1383), Al-Wathiq II (1383-1386), Al-Mu’tasim (1386-1389), Al-Mutawakkil I (restaurat) (1389-1406), Al-Musta’in (1406-1414), Al-Mu’tadid II (1414-1441), Al-Mustakfi II (1441-1451), Al-Qa’im (1451-1455), Al-Mustanjid (1455-1479), Al-Mutawakkil II (1479-1497), Al-Mustamsik (1497-1508), Al-Mutawakkil III (1508-1517).
